Tocmai ați aflat vestea minunata ca veți fi părinți și este prima data când trăiți aceasta experiență. Daca stau bine sa ma gândesc, este o experiență unica și când ești la al cincilea copil, în final fiecare experiența este diferita.
Mama spune una, soacra spune alta, ce-i drept fiecare a crescut măcar un copil la viata ei, dar nu a crescut copilul tău. Este creația ta și vrei să-ți pui amprenta în tot ceea ce-i vei pregăti de la hăinuțe, jucării și pana la camera care va fi a lui, a bebelușului.
Daca ești o persoana mai superstițioasă cel mai probabil vei aștepta ca sarcina sa treacă cel puțin de primul trimestru înainte de a te apuca de pregătiri.
Sfatul meu este totuși sa te ocupi de pregătiri pana la apariția lui bebe, cât încă timpul iți aparține pentru ca odată venit pe lume, acesta iți va acapara orice clipa disponibila.
M-am gândit sa te ajut cu un ghid al necesarului de care ai nevoie pentru venirea lui bebe în casa și în viata ta.
Camera bebelușului
Mereu mi-au plăcut decorurile simple și pentru asta am optat și în ceea ce privește camera bebelușului. O mobila de tineret cu șifonier, biblioteca, birou și un pat pe care sa-l poată folosi pana părăsește cuibul părintesc. Trăim totuși o perioada de criza, asa ca utilitatea câștigă în fata mofturilor.
Probabil va gândiți de ce va vorbesc despre o camera de tineret într-un articol pentru bebeluși. Pentru simplul fapt ca din punctul meu de vedere nu se merita sa amenajați o camera pentru bebeluși în condițiile în care acesta oricum în primele luni (a se înțelege 24 de luni mai exact) va dormi în pătuț în camera voastră. Acum zici ca nu se va întâmpla asta nu-i asa? Te aștept cu comentarii referitor la aceasta afirmație a mea, după ce vine bebe. Dar sa revenim, nu cred ca se merita sa investești de doua ori în mobilier. Necesarul pentru bebe se poate adăuga pe lângă mobila de tineret pe care copilul o poate folosi pana în adolescenta chiar. Câteva stickere pe pereți, perdele în ton și multe jucării dau camerei exact aspectul copilăriei perfecte pentru micuțul tău.
Hai sa facem nani
Cea mai mare parte a zilei bebelușul doarme, sau ma rog, asa ar fi normal, mai sunt și excepții datorita colicilor, dar de regula somnul e cea mai probabila activitate a acestuia. Pentru a pregăti micuțul de somn ai nevoie de o mulțime de produse pe care din fericire le poți găsi în magazinul online Pebebe.ro care te scapă și de timpul pierdut prin magazine și implicit de oboseala pe care o asemenea activitate o presupune.
Orice bebeluș are nevoie de un pătuț. Nu sunt pentru dormitul lui bebe în pat cu părintii și cu atât mai puțin pentru dormitul lui în pat cu mami, în timp ce tati se odihnește în alta camera. A nu se înțelege ca n-am cedat și noi câteodată zâmbetului inocent și rugăminților fierbinți și nu ne-am bucurat sa-i simțim corpul micuț lângă noi în pat. Si acum la aproape 6 ani, mai fug din pătuțul lor o data pe săptămână, de regula în zilele de weekend pentru ca în timpul săptămânii e obositor și pentru ei și pentru noi sa dormim cu toții.
Probabil multe mămici sunt adepte ale dormitului cu bebe asa ca o sa va dau motivele mele pentru care am optat pentru un pătuț separat.
Indiferent de câte perne am pus în jurul lui, de fiecare data a găsit modalitatea de a cădea din pat. Adaugă la asta stresul de a nu te așeza pe el, somnul în genul acelor de la ceasornic cu picioarele pe fata ta și ajungi la concluzia ca atât somnul lui cât și al tău merita sa fie liniștit.
Foarte util este în schimb un pătuț care sa aibă partea din fata rabatabila, adică sa se lase în jos aproape la nivelul patului tău, pentru a putea sa-l lipești de acesta. Este un truc ce-i drept, dar unul util. Bebe are impresia ca e în pat cu voi și toată lumea doarme relaxata. în plus este foarte util și când îl alăptați pe bebe pentru ca nu trebuie sa coborați din pat pentru a lua bebelușul, a-l hrăni și a-l pune înapoi în pătuț, aceasta fiind una din principalele scuze ale motivului pentru care se doarme în pat cu bebe.
Nu trebuie sa uitați nici faptul ca odată apărut bebe, nu deveniți automat doar mame, sunteți în continuare și soții și nu în ultimul rând femei asa ca nu puneți pe ultimul plan relația dintre voi doi punând bebele la mijloc. Faptul ca aveți grija și de relația de cuplu nu înseamnă ca iubiți copilul mai putin, dimpotrivă, doi oameni relaxați care se iubesc, au cu atât mai multa iubire și răbdare pentru micul suflețel din viata lor.
Daca pătuțul se poate ajusta în funcție de vârsta bebelușului este cu atât mai bine pentru ca dacă apuca sa se ridice în fund și apoi în picioare, trebuie sa va asigurați ca nu sare din pătuț, riscând sa se accidenteze.
Nu întotdeauna atunci când achiziționezi un pătuț, acesta are inclus și o saltea asa ca atunci ar trebui sa luați una separat. De preferat, una antialergica pentru ca micuții sunt sensibili.
Lenjerii de pat
Atunci când achiziționezi lenjerie pentru pătuțul bebelușului te poți juca alegând o varietate de modele cu personaje din povesti sau desene animate. De reținut este însă faptul ca este bine sa ai cel putin 3 lenjerii de pat în dotare: una care sa îmbrace pătuțul, una care o sa fie la spălat și măcar una de rezerva pentru posibile accidente inevitabile când ai un bebeluș.
Lumina de veghe
A aprinde becul în toiul nopții nu este odihnitor nici pentru voi, nici pentru partener dar nici pentru bebe. Asa ca o varianta comoda pentru nopțile lungi când bebe trebuie schimbat, hrănit, are chef de joaca, are chef de plâns sau pur și simplu nu vrea sa doarmă este o lumina de veghe care sa nu va agreseze somnul și ochii dar în același timp sa va ajute sa vegheați asupra micuțului.
O alta varianta ar fi televizorul care în aceasta perioada va fi cel mai bun prieten al vostru pe principiul ca atunci când vrei sa dormi nu poți și atunci când poți sa dormi nu vrea bebe ca tu sa dormi.
Scăunel balansoar
Multi probabil se gândesc la utilitatea acestui scăunel. Din propria mea experiența va spun ca este extraordinar de util și va ajuta în multe situații. Se știe ca lui bebe nu prea-i place sa stea singur iar tu ai o mulțime de făcut, mâncare, spălat, călcat. Ei bine cu ajutorul acestui scăunel îl purtam după mine prin toată casa. Il luam în bucătărie și în timp ce eu găteam el gângurea fericit și se juca, îl luam în fiecare camera pe unde făceam curat sau îl puneam în mijlocul sufrageriei și pe când el se uita la Duck TV eu călcam de zor. Este ideal pentru a evita ținutul în brate care credeți-ma pe cuvânt, creează dependenta.
„Te spălai, te pieptănai, funda roșie-ți puneai”
Bebelușul vine pe lume cu o sensibilitate aparte pe care tu, ca părinte ești dator sa o protejezi, motiv pentru care trebuie sa ai mare grija de igiena acestuia. Dat fiind ca este micuț și plăpând este de preferat ca toate obiectele ce țin de igiena personala a micuțului sa fie noi, perfect sterilizate și de folosit strict pentru acesta.
Așternut pentru schimbat bebelușul
Când ai un bebe micuț, accidentele de genul uda împrejurimile sau se împrăștie treaba mare, ori nu a dat aerul corespunzător afara și regurgitează masa sunt, inevitabile. Asa ca un așternut pentru schimbat ar trebui sa nu va lipsească. In primul rând este format dintr-o parte impermeabila asa ca nu va trece nimic prin ea și astfel protejați patul. In al doilea rând, partea pe care sta bebelușul este moale și călduroasă astfel ca bebe sa nu răcească. Iar în al treilea rând o puteți folosi și sa protejați salteaua de la pătuț atunci când veți încerca sa-l învățați pe bebe sa doarmă fără pampersi și vor mai fi și accidente în unele nopți. Sfatul meu este sa aveți doua astfel de așternuturi. Unul pentru acasă și unul pe care sa-l țineți în geanta bebelușului pentru plimbări și călătorii.
Șervetele umede
Nu ar trebui sa lipsească din dotarea voastră deși recunosc ca nu sunt mare adepta a acestora. Eu le-am folosit doar pentru momentele când am ieșit la plimbare sau când am fost plecați pe undeva, fiind nelipsite din geanta bebelușului. Acasă în schimb am folosit spălatul cu apa călduță și în loc de crema de protecție pentru fundulet, uleiul de măsline fiert și răcit.
Crema bebeluș
Cum va spuneam mai sus, eu am fost adepta variantei mai naturale și anume uleiul de măsline, dar pentru ca nu puteam sa ies la plimbare cu uleiul în geanta, am avut și o crema pentru plimbări și ieșiri. Recomandări în privința acesteia veți primi de la pediatru în funcție de particularitățile bebelușului vostru, se poate chiar întâmpla sa testați mai multe creme pana sa o descoperiți pe cea care i se potrivește micuțului vostru.
Șampon
Varietatea de șampoane pentru bebeluși de pe piață este foarte mare asa ca din nou va recomand sa întrebați pediatrul pentru o opinie. Un lucru însă e cert, întotdeauna alegeți un produs testat dermatologic care sa nu irite pielea bebelușului și nu folosiți pentru acesta produse pentru adulți.
In primele luni eu am optat pentru clasicul gălbenuș de ou cu care ne-au spălat și pe noi părintii noștri pe vremea când nu erau atâtea game dedicate bebelușilor pe piață.
Săpun
Nu este neapărat o necesitate dar când alegeți șamponul, alegeți și săpunul pentru bebe. Fiind din aceeași gama, putin probabil sa ii provoace alergii sau iritații.
Uleiul pentru bebeluși
Bebelușii iubesc masajul și pe lângă aceasta este și foarte sănătos pentru ca ii ajutați sa-și dezvolte musculatura. Daca optați pentru un ulei de bebeluși din comerț, alegeți unul din aceeași gama cu șamponul și săpunul. Daca vreți ceva hand-made, eu am folosit ulei de menta, lavanda și cimbrișor făcut în casa. Am pus plantele în uleiul de măsline fiert și răcit și le-am lăsat la macerat 14 zile, apoi am strecurat și uleiul l-am folosit pentru ședințele de masaj ale bebelușului.
Băliuță/cădită pliabila
Pana când nu va sta în fundulet, nu vei putea sa-i faci baie direct în cada asa ca o băliuță sau o cădită pliabila este perfecta. Spre deosebire de anii trecuți când era un adevarat chin sa faci baie micuțului fiind necesare doua persoane, ori capacitatea de a-l tine pe o mana iar cu cealaltă sa-l speli, acum căditele sunt dotate cu un suport pentru sprijinit capul ceea ce face mult mai ușoară activitatea îmbăiatului iar ca bonus au și capacitatea de a stabili dacă apa are temperatura optima pentru spălatul bebelușului
Pampersi
La categoria pampers aveți doua variante astăzi. Puteți opta pentru cei de unica folosință cu amendamentul ca sunt destul de costisitori dacă iei în calcul ca-i vei folosi cel putin 1-2 ani și ca nu vei putea lua niciodată o cantitate mai considerabila atunci când prinzi reduceri din cauza faptului ca piticul creste și creste rapid asa ca ar fi păcat sa ramai cu pampersi pe care sa nu-i mai poată folosi pentru ca nu-i mai vin în timp ce tu cumperi alții pe măsură. Un bax pe luna la început din cel pentru nou născuți cu 90 și ceva de bucăți este suficient, apoi pe măsura ce bebele creste, numărul pampersilor din pachet scade ajungând în jur de 50 și ceva de bucăți. Atunci în funcție de necesitățile lui bebe e posibil sa folosiți în jur de un bax și jumătate pe luna, mai ales după ce începeți diversificarea alimentației.
A doua varianta, sunt pampersii lavabili. Pe termen scurt par mai scumpi dar pe termen lung buzunarul vostru. Aveți nevoie de aproximativ 20 de bucăți. Timpul de schimbare al unui bebe este în medie la 4 ore dar pot fi și evenimente neprevazute gen o diaree care înseamnă un schimbat mai des și implicit mai multe bucăți de pampers disponibile. De asta zic ca 20 de bucăți sunt necesare. Sa zicem ca folosești 6 bucăți/ zi, acest număr iți permite sa speli cam la 2-3 zile când strângi o mașină doar cu hăinuțele lui bebe. Nu este indicat sa speli hăinuțele lui bebe cu ale celorlalți membri ai familiei pentru ca fiind micuți și sensibili risca sa capteze diferite afecțiuni dermatologice.
Forfecuța/unghiera
Unghiile bebelușului cresc fantastic de repede asa ca este absolut necesar sa aveți o forfecuța sau o unghiera pentru a i le tăia la timp, altfel risca sa se zgârie pentru ca pe cât de repede cresc, pe atât sunt de ascuțite. Sterilizați forfecuța cu alcool medicinal. Evitați astfel posibile micoze și ciuperci.
Perie/piepten
Sincer din punctul meu de vedere utilitatea acesteia depinde de cât de bogata este podoaba capilara a micuțului. Daca la naștere acesta este aproape chel atunci puteți sa va faceți probleme referitor la perie abia aproape de vârsta de un an. Daca în schimb se naște cu mult par, atunci o perie chiar e necesara.
Prosop/halat de baie
Din punctul meu de vedere halatul de baie pentru bebeluși este un simplu moft pe care o sa-l folosiți probabil de vreo 2-3 ori pentru poze, apoi va rămâne nefolosit în dulap pana veți constata ca i-a rămas mic. Majoritatea persoanelor pe care le-am întrebat ca și mine, sunt adepte ale prosoapelor. Daca spălați hainele bebelușului cam la 2-3 zile, as zice ca un număr de 3 prosoape este suficient. Folosiți de preferat prosoape din bumbac pentru ca absorb apa repede, se lipesc de pielea micuțului pentru a-l încălzi și nu provoacă alergii.
Detergent
Cand speli hăinuțele și prosoapele lui bebe trebuie sa fii foarte atent la detergentul pe care îl folosești pentru ca s-ar putea sa ai surpriza sa ii provoace alergii și iritații. Fie testezi mai multe tipuri de detergent pana găsești acea gama pe care o suporta micuțul tău, fie mergi pe detergenți bio. Sunt mai scumpi ce-i drept dar pe de alta parte nu cheltui pe creme și soluții pentru tratarea alergiilor și iritațiilor.
Hai sa papam
Daca ai norocul sa alăptezi atunci profita din plin pentru ca te scapă și de multe cheltuieli dar și de multa bătaie de cap.
Pentru alăptatul la sân ai nevoie de:
Sutiene pentru alăptat
Sunt foarte utile pentru ca te scapă de stresul îmbrăcatului și dezbrăcatului la alăptat, le găsești intr-o varietate de materiale și culori pe care le poți adapta în funcție de hainele pe care le porți. Sfatul meu este sa aveți 3 astfel de sutiene: alb, crem și negru.
Dischete pentru sâni
Cand bebelușului ii este foame, sănii tai încep sa producă lactația indiferent dacă sunteți sau nu lângă bebe atunci. Asa ca pentru a evita sa pătați bluzele și cămășile pe care le purtați puteți folosi astfel de dischete. Sunt de unica folosință și se vând la pachet. De preferat sunt cele care se prin cu scai de sutien.
Perna pentru alăptat
Perna pentru alăptat nu este un moft ci o necesitate. In funcție de cât de mâncăcios este este bebelușul, o sesiune de hrănit poate dura pana la 15-20 minute, timp în care stați practic în aceeași poziție. Pentru confortul vostru dar și al bebelușului puteți folosi aceasta perna care ii permite micuțului sa stea la nivel cu sânul vostru.
Daca bebele este hrănit cu lapte praf, trebuie sa ai în dotare următoarele:
Sterilizator
Sterilizarea este un pas esențial în ceea ce privește alimentația micuțului. Puteți opta pentru sterilizarea în cuptorul cu microunde care este destul de eficienta sau pentru un aparat special de sterilizat. De asemeni la farmacie găsești soluție pentru sterilizat la rece.
Biberoane
Sunt adepta biberoanelor de sticla. Sunt mai sănătoase și mai ușor de curățat. Sunt și fragile însă atunci când bebe le scapă sau le arunca pe jos asa ca probabil le veți achiziționa periodic. Insa și pe cele de plastic le înlocuiți periodic pentru ca se degradează în timp. Necesarul este de 3 bucăți: unul pentru lapte, unul pentru apa și unul pentru ceai sau suc de fructe și legume.
Tetine
Tetinele vin la pachet cu biberonul dar e bine sa mai aveți un set de rezerva pentru cât sunt la sterilizat. Sunt de mai multe tipuri asa ca trebuie sa le testezi ca sa descoperi tetinele care sunt compatibile cu micuțul tău și care sa fie și adecvate vârstei lui.
Perie biberoane
Este foarte utila și necesara pentru curățarea și igienizarea biberoanelor micuțului tău.
Lapte praf
Cereți sfatul pediatrului și testați, este posibil ca prima alegere sa nu se potrivească micuțului vostru și sa-i provoace alergii, diaree sau alte efecte asa ca supravegheați micuțul și asigurați-va ca se împacă bine cu formula de lapte aleasa.
Scaun de masa
Inițial nu pare relevant, dar știi ce repede ajungi la diversificare? Când bebe sta efectiv în fund este foarte util. Ii imprima acestuia rutina meselor în familie și ii deschide curiozitatea în legătură cu diverse alimente și implicit pentru a manca singur.
Floricele pe câmpii, hai sa ne plimbam copii
Căruciorul
Este probabil printre cele mai scumpe achiziții pe care le veți face pentru bebeluș. Modele sunt nenumărate pe piață asa ca nu va uitați doar la aspect, cautați în primul rând partea practica. Este de preferat acel gen de cărucior multifuncțional care poate fi landou cât bebe e foarte mic și care se poate transforma intr-un cărucior sport pe măsură ce bebele creste. In al doilea rând asigurați-va ca se demontează ușor și îl puteți transporta cu mașina. Nu faceți ca mine care am luat un cărucior absolut superb și funcțional, dar cu mica problema ca nu îl putea transporta decât cu un 4×4 în timp ce noi aveam o buburuza auto. Al treilea fapt care trebuie avut în atenție este prezenta și calitatea amortizoarelor. Cum drumurile la noi nu sunt ceea ce putem numi foarte line, vreți ca plimbarea sa fie un motiv de odihna pentru micuț și nu de stres asa ca un cărucior cu amortizoare de calitate este esențial.
Multe dintre aceste cărucioare sunt dotate și cu protecție pentru ploi și ninsoare, dar se pot achiziționa și separat. Trebuie de asemenea sa fie ușor, mai ales dacă locuiești la bloc și trebuie sa-l cari în spate cu bebe cu tot când nu funcționează liftul. Uneori vin la pachet și cu scoica pentru mașină.
Scoica/scaunul de mașină
Scoica pana la 9 kg și apoi scaunul de mașină în funcție de vârsta micuțului sunt utile dar și obligatorii conform noilor reglementari legislative din țara noastră dar și din lume. Sunt costisitoare dar credeți-ma ca amenzile sunt și la costisitoare. In plus vorbim de siguranța copilului care e mai importanta decât toate. Nu risca sa cada printre bănci sau sa se lovească atunci când puneți o frână. Un alt motiv este acela ca iți permite independenta nefiind nevoie în permanenta sa fiți minim doua persoane cu micuțul în mașină, un șofer și persoana care tine bebele.
Sisteme de purtare bebe
Regret ca pe vremea când ai mei erau bebeluși, nu existau pe piață autohtona astfel de sisteme. Sunt benefice atât pentru micuț oferindu-i o poziție corecta și relaxanta dar și purtătorului. Sunt și foarte sănătoase pentru purtător pentru ca distribuie uniform greutatea micuțului fără a mai solicita excesiv coloana vertebrala.
Geanta bebelușului
Este esențială atunci când pleci cu bebelușul la plimbare. De multe ori o primiți la pachet când achiziționați căruciorul (cazul meu), dacă nu, clar trebuie cumpărată. De preferat sa aibă multe compartimente și destul de încăpătoare.
Din aceasta geanta nu ar trebui sa va lipsească: un pachet de șervetele umede, un așternut pentru schimbat, crema pentru fundulet, 2 biberoane (apa și lapte), lapte praf (dacă este cazul), apa, 2 body, 2 salopete, 2 perechi șosete, 4 pampersi, jucăria preferata, suzeta (dacă e cazul, de preferat nu), probiotice, antitermic, termometru, plasturi, dezinfectant.
Sa îmbrăcam bebelușul
Multe dintre hăinuțele pe are le achiziționăm pentru bebeluși le luam pentru a sunt pur și simplu adorabile și noua ne plac foarte mult. Cu toate acestea, nu toate sunt indispensabile și necesare.
Din punctul meu de vedere la capitolul haine necesare intra următoarele:
Body
Sunt utile, se îmbracă ușor și se lipesc de pielea copilului. Alegeți body din bumbac. Sunt antialergice și în ele nu transpira micuțul. Necesar în jur de 20 de bucăți. Nu mai puține ca sa puteți sa spălați la 2-3 zile, nu mai multe pentru ca piticul creste repede și veți rămâne cu ele nefolosite, fiind necesar sa cumpărați altele pe măsură.
Salopete
Sunt ideale în primele luni pentru ca sunt ușor de îmbrăcat și oferă libertate de mișcare micuțului. Necesar 15 bucăți.
Căciulițe
Vest europenii nu prea folosesc căciulițe de interior pentru micuți, de fapt ei nu prea le folosesc nici pe cele pentru exterior dar la noi sunt destul de utilizate. Necesar 3 bucăți, crede-ma cresc repede.
Șosete
Ar fi necesar 10 perechi, de preferabil toate de aceeași culoare. Știți misterul mașinii de spălat și al șosetelor care dispar. Ei bine, fiind de aceeași culoare iți va fi mai ușor sa le împerechezi și sa le poți folosi în continuare.
La capitolul haine în primele luni, necesare sunt cele pentru interior. Pentru plimbari 2 perechi de pantaloni, 5 malete, 2 hanorace, 2 rochițe, 5 tricouri, 1 pălărie, 1 geaca și o pereche de adidasi sunt mai mult decât suficiente.
Pentru sezonul rece sunt adepta salopetelor de fâș în care practic bagi bebelușul cu totul, nefiind necesar sa-l îmbraci gros și având libertate de mișcare.
Jucării
Pentru început câteva plusuri, ceva jucării pentru dentiție, un covor pentru activități și un carusel de amplasat deasupra pătuțului sunt suficiente. Oricum veți primi foarte multe jucării de la cei care vin sa vadă micuțul asa ca nu investiți inutil.
Trusa medicala
Când ai un bebe în casa trebuie sa fii în permanenta pregătit pentru orice situație asa ca nu trebuie sa-ti lipsească din casa: antitermice (siropuri și supozitoare), supozitoare cu glicerina, probiotice, un antibiotic (la recomandarea medicului), gel gingival, un antialergic, termometru, comprese sterile, plasturi, alcool medicinal, rivanol, ser fiziologic, batista bebelușului ( se conectează la aspirator și face minuni când are năsucul plin de mucozități), apa de mare, picături anticolici.
Nu în ultimul rând numărul de telefon al pediatrului la îndemână.
Impresionanta lista nu-i asa? Nu va speriați însă, sfatul meu este sa mai direcționați aceasta lista și spre familie și prieteni apropiați. E clar ca nimeni nu va veni sa vadă bebelușul cu mana goala și decât sa achiziționeze ceva inutil mai bine sa ia ceva de care chiar sa va folosiți.
Voi ce ați mai adaugă la lista de mai sus?