„O femeie fără parfum e o femeie fără viitor” Coco Chanel

In final totul în viata se rezuma la parfum și la trăirile pe care acesta ți le insufla.

Prima întâlnire memorabila cu un parfum a fost pentru mine acum 9 ani când am ajuns în Spania într-un schimb intercultural intre facultăți. M-am întâlnit cu un grup de studenți din toată Europa, atunci la o reuniune de studiu. Eram vreo 20 de persoane dar una mi-a captat atenția indubitabil. O domnișoară din Anglia, mirosea incredibil de bine. Mirosea ea, hainele ei, poșeta, întreaga cameră. Parcă și Mac-ul îi mirosea a parfum. Un parfum care ma captivase și care nu-mi dădea pace.

Va spun sincer ca habar nu am ce s-a discutat la reuniunea aceea, atât eram de captivata de parfumul ei. Îmi intrase pur și simplu în pori și nu ma mai saturam sa-l respir. Din păcate era poziționată în capătul celalalt al încăperii și nu aveam cum s-o întreb ce parfum folosește. Eram de-a dreptul năucită în primul rand de reacția mea și în al doilea rand de faptul ca trăirile ce ma cutremurau nu păreau a avea aceleași efecte și asupra celorlalți membri ai reuniunii.

16425939_578737032334772_1464078237558871281_n

Eram decisa sa vorbesc cu domnișoara din Anglia la finalul întâlnirii pentru a afla ce parfum ma putea tulbura în asemenea măsură.

Pur și simplu ma îndrăgostisem. Mda…o realitate, înainte de a ma îndrăgosti de bărbatul visurilor mele m-am îndrăgostit de parfumul visurilor mele care asemeni unei Cenușărese a dispărut fără urma la finalul întâlnirii lăsându-mă sedusa și abandonata.

Am încercat sa dau de fata respectiva toată perioada cat am stat în Spania dar pur și simplu parca se făcuse fum, în schimb parfumul îmi persista în nări asemeni unui drog care te cheamă spre a te prinde în mrejele lui. Ce sa ma prindă?…eram deja prinsa iremediabil și din cate se părea nu aveam sa-l și descopăr.

Dragoste și parfum

Anii au trecut, parfumuri am testat cu sutele și se părea ca nu-mi voi găsi parfumul care în ani devenise ușor obsesiv. Apoi minunea s-a produs, dragostea a intrat în viata mea la dublu, bărbatul pe care îl iubesc și al cărui nume îl port astăzi și primul sau cadou, parfumul care mi-a intrat sub piele și pe care îl respir…parfumul care m-a făcut sa fiu o fata buna, pentru ca mereu voi fi fata buna a Carolinei Herrera.

Când îl port sunt acea femeia care își permite sa calce pe egoul bărbătesc în orice clipa și am o parte feminina plina cu mister și seducție. Întâi eman aroma de tuberoza intensa, apoi din adâncuri răzbate parfumul de iasomie ce se învăluie în cafea, cacao și tonka.

16472810_578765842331891_528031965656708010_n

De ce parfumul este cadoul perfect de Valentine’s Day?

Parfumul este unul dintre cele mai personale cadouri pe care i le poți face unei persoane și pe care știi ca îl va purta în fiecare zi permițându-mi astfel sa fii clipa de clipa lângă persoana iubita. Parfumul este în primul rand un cadou sentimental pentru ca dovedește faptul ca te-ai gândit intens la persoana care îl va utiliza atunci când l-ai ales.

In al doilea rand, parfumul este genul de cadou pe care nu îl cumperi în fiecare zi asa ca ambalat frumos și cu o aroma deosebita, transmite ideea ca persoana căreia ii dăruiești parfumul merita osteneala dar și cheltuiala.

De ce Aromeonline.eu?

Cu siguranță atât pe net cat și în sistemul clasic sunt o mulțime de magazine care comercializează parfumuri. Asa ca probabil va întrebați de ce dintre toate eu va recomand magazinul Aromeonline.

Varietatea mărcilor este unul dintre motivele pentru care eu optez pentru acest magazin. Am gasit mereu toate parfumurile pe care mi le-am dorit fie ca vorbim de Cacharal, Armani, Chanel sau Antonio Banderas și lista poate continua.

Reducerile mereu prezente pe site, sunt al doilea motiv pentru care acest site este prima mea alegere în materie de parfumuri. De ce sa fim ipocriți, un parfum bun costa și dacă exista posibilitatea sa îl iau la reducere de ce sa nu profit? Si în perioada aceasta gasiti reduceri de aproape 50% la o mare varietate de produse.

Ofertele permanente sunt un alt motiv pentru care aleg acest site atunci când aleg sa cumpăr un parfum. De exemplu în aceasta perioada dacă achiziționezi 5 parfumuri primești  un parfum gratuit.

Transportul gratuit pentru achizițiile de peste 350 lei este un alt motiv care ma face sa aleg acest site, pentru ca știți cum suntem noi femeile de regula dam comenzi împreună asa ca de cele mai multe ori depășim împreună suma limita pentru transport gratuit.

16298462_578337662374709_8019839096159895045_n

Cum aleg parfumul pentru perechea mea?

N-o sa te mint, alegerea unui parfum pentru o alta persoana este incredibil de dificila. Este dificil sa alegi parfumul potrivit pentru tine, imaginează-ți cat de dificil poate fi sa alegi parfumul pentru altcineva.

Cel mai simplu ar fi sa știi ce marca de parfum folosește și atunci comanda e floare la ureche. Dar de cele mai multe ori nu e simplu, nu-i asa?

Fie sunteți la începutul relației și nu știi ce parfum folosește, fie vrei să-ți pui amprenta și vrei sa-i alegi un parfum care i s-ar potrivi mai bine decât cel pe care îl folosește în mod curent cu siguranță, alegerea este dificila.

Sunt însă câteva trucuri de care poți tine cont pentru a-ți face alegerea mai ușoară în privința parfumurilor.

Analizează persoana căreia vrei sa i-l dăruiești. Felul cum se îmbracă și se comporta iți arata dacă este o persoana sportiva și atunci un parfum fresh cu tonuri de pământ și mosc este alegerea potrivita pentru el sau poate dimpotrivă poate fi o persoana senzuala pentru care parfumul ideal este cel condimentat.

Tu ce parfum ai alege pentru persoana iubita?

 

Anunțuri