Motto: Femeie devii, nu te naști – Simone de Beauvoir
Se spune ca atunci când femeia ideala cauta bărbatul ideal, rămân amândoi necăsătoriți. Si asta pune ceva probleme fundamentului familial al societății. Principiile după care se construiește ecuația femeii perfecte este următoarea: Femeia=Sexy+Isteață+Amuzanta. Pana la urma deși o realitate mai puțin plăcută pentru unii, femeia ideala este un mit care e mai bine sa rămână doar atât. Personal nu mi-as dori sa fiu idealul nimănui și cred ca nicio femeie nu-și dorește asta. Ne dorim sa fim #femeipebune și cam atât.
Dar ce înseamnă o femeie pe bune se întreabă toată lumea? Hmmm….la cat de complexa și dramatica este o femeie, răspunsul este foarte dificil și niciodată exact, pentru ca femeia nu-i calcul matematic și de foarte multe ori da cu virgula. Istoria ne-a învățat ca atât femeile cat și bărbații literar și după manual ar trebui sa fie conform unor modele. Astăzi însă fiecare este ceea ce își dorește sa fie. Nici femeile, nici bărbații nu se mai mulțumesc cu ceea ce societatea impune prin stereotipuri.
Am întâlnit femei care sunt adevărate doamne și nu doar în societate după cum e vorba romanului. Am întâlnit femei în ținute a la Coco Chanel cu tocuri de 10 cm, care coboară fără nicio problema în praful de pe sosea și schimba cauciucul mai ceva ca un bărbat. Si nu va gândiți ca fac asta pentru ca nu ar avea bărbați capabili în jurul lor care sa le ajute sau ca vor sa para inabordabile și înfumurate, ci pur și simplu pentru ca le place.
Si asta ii sperie pe bărbați. De multe ori se simt amenințați pentru ca femeile vor sa intre în lumea lor și sa fie ca ei. Dragi, bărbați, relaxați-vă femeile nu vor sa fie bărbați, ele vor sa fie femei dar să-și dovedească valoarea în domenii pe care istoria și societatea vi le-a atribuit din oficiu.
Sa luam de exemplu bucătăria, domeniul pe care societatea la atribuit fără drept de apel femeii. Cu toate acestea istoria ne-a dovedit ca cei mai mari bucătari din istorie sunt bărbați. Nu am văzut nicio femeie sa se plângă sau sa comenteze faptul ca au fost înlocuite în bucătărie. Si asta nu înseamnă ca nu sunt gospodine adevărate.
Ca femeie, mereu societatea impune anumite limite. Si cred ca femeile pe bune nu-și doresc nimic mai mult decât îndepărtarea acestor limite, pentru a putea fi simple și naturale fără adaosuri comerciale.
Femeile niciodată nu termina tot din farfurie, spune codul de bune maniere (probabil codul de bune maniere a fost conceput de bărbați). Asta asa pentru ca tot eram în zona culinara. Ei bine, îmi place ce am în farfurie și nu vad de ce nu m-as bucura de meniu. Asa ca dacă de cele mai multe ori voi fi o diva care mănâncă doar 2 din cele 5 fire de salata de pe farfurie sa nu te surprindă când voi fi pur și simplu o femeie care adora ce mănâncă și voi manca ca un bărbat pana la ultima îmbucătură.
Femeile, beau într-un mod elegant, băuturi rafinate și în cantități mici. Asta ma gândeam ca e tot din codul bunelor maniere, dar de fapt cred ca e din codul mamelor. Ce-i drept cu ani în urma societatea punea la zid orice femeie care îndrăznea sa bea ceva mai mult de un pahar de vin roze, o cupa de șampanie sau un cocktail delicat. Astăzi pur și simplu am chef sa beau, sa beau ca un bărbat fără sa fiu judecata și fără sa-mi pese de ce zice lumea. Era o vorba care spunea ca femeile devin cu ațâț mai amuzante cu cat ești mai îmbibat în alcool. De la al treilea pahar în sus, suntem cele mai amuzante și asta e valabil și dacă noi suntem îmbibate cu alcool doar ca situația devine ușor mai dramatica și cu accente de telenovela.
Femeile iubesc felul cum arata și pentru asta depun eforturi zilnic, fie ca se epilează, pensează își fac manichiura sau poarta rochii pe cat de chic pe atât de incomode. Fii liniștit, am observat ca mi-ai împrumutat epilatorul și uleiul de corp dar nu ma deranjează, poți sa încerci și gomajul. Pe tine de ce te deranjează dacă astăzi vreau sa merg la pescuit ca bărbații? Ți-e frica de concurenta? Sunt doar o femeie care iubește pescuitul și dacă astăzi prind mai multe peste ca tine nu o fac ca să-ți fac ție în ciuda ci pentru ca am studiat, m-am documentat și am pierdut mult timp alături de tata la pescuit. Pentru el n-a contat ca sunt fata când ciocneam berile de bucurie ca am prins peste.
Femeile adora sa conducă fie ca vorbim de mașini, afaceri sau bărbați. Asta nu schimba cu nimic faptul ca uneori ne place sa ne lăsam conduse de voi. Generații întregi vi s-a părut un un drept garantat dar nu v-ați gândit ca dreptul de a ne conduce vine din dragostea pe care noi v-o oferim și ca de fapt capitularea noastră este pur aparenta. Si bărbații adora sa conducă asa ca pentru ca o relație sa funcționeze astăzi trebuie sa facem cu rândul la postul de lider, dragi bărbați.
Femeile adora sa se joace pe consola. Acum profit de aceasta pasiune pentru a petrece timp de calitate cu micuții mei. Credeați ca doar bărbații adora jocurile pe consola? Unde mai pui ca e adorabil sa vezi fata iubitului sa jucați un Need for Speed si plin de testosteron accepta pentru a fi și mai adorabil atunci când pierde partida…E fascinanta privirea lui care trece de la admirație la curiozitate.
Campania pornita de Lactacyd și-a propus sa scoată în prim plan #femeipebune pentru ca în viata tuturor este măcar o astfel de femeie. Si voi puteți intra pe site-ul lor sa propuneți femeia care va inspira aceasta campanie și poate avea șansa sa primească o surpriza din partea Lactacyd.
Pentru ca am fost provocata sa aleg o femeie din viata mea pe care o consider o #femeiepebune, astăzi o sa va vorbesc despre prietena mea, Carmin. Este acea persoana care iubește sa fie femeie în zilele noastre, când lumea ii recunoaște valoare. Iubește sa fie femeie într-o societate care n-o mai condiționează și în care și-a permis moftul de a alege sa lucreze într-un domeniu cu precădere masculin. In timpul liber merge la sala cu aceeași frecventa ca bărbații și nu se sfiește sa se întreacă cu ei în flotări. Aleargă kilometri întregi cu rucsacul plin de greutăți în spate, escaladează munții și bea rom, și cu toate astea se bucura din plin de feminitatea ei. Își iubește capacitatea de a empatiza cu cei din jur și adora sa plângă pana o lasă puterile, nu de alta dar crizele emoționale o definesc ca femeie. Spune-mi sincer de cate ori nu ți-ai dorit sa plângi, dar n-ai făcut-o pentru ca nu e bărbătesc?…și băieții plâng, câteodată…Poate fi morocănoasa sau zâmbitoare, în funcție de cum s-a trezit dimineață sau de crampele menstruale care o chinuie lunar. Are o putere ce uimește multi bărbați, rezolva probleme cu ușurință pentru ca zâmbește când ar vrea sa tipe, canta ar vrea sa renunțe și rade când ii este frica.
Carmin adora, provocarea de a urma exemplul mamei ei și de a trai după standardele bunicii ei, fiind totuși femeia zilei de azi. Desi nu are o sora pe umărul căreia să-și verse amarul ca intre fete, asta e relația ce ne leagă, este ‘Tuși Transformers pentru copiii mei și ma bucura ca fetita mea are un asemenea exemplu de femeie puternica în viata ei cum și faptul ca băiețelul meu va creste știind sa aprecieze o #femeiepebune.
Face însă o mare greșeală…Adesea nu conștientizează ce ființă minunata este și din dorința de a fi acolo pentru toată lumea care are nevoie de ea, de multe ori uita să-și acorde timp pentru nevoile ei.
După ce m-am tot chinuit sa dau un răspuns din punct de vedere feminin, am ajuns la concluzia ca #femeipebune suntem toate, mame sau femei de cariera, gospodine, casnice sau manageri, mecanici sau astronauți, gheișe sau domnișoare de Dorobanți. Trebuie doar sa aveți răbdare sa ne descoperiți, dragi bărbați.