Cu ani în urma, când am ajuns prima data pe tărâmurile spaniole și pe când nu eram consumatoare de bere, mi s-a părut foarte curios faptul ca la toate intersecțiile de strada și acolo sunt foarte multe intersecții de strada, era cate o berărie și o statuie cu sfinți. Spaniolii sunt mare consumatori de bere, dar nici cu romanul nu mi-e rușine. Cu trecerea anilor au început sa se organizeze și la noi o mulțime de festivaluri dedicate berii, inclusiv în Focșani, orașul meu, unde în fiecare vara cam de pe vremea când eram în liceu 4 zile în luna iulie, sunt despre mici, bere, tarabe pline și voie buna.

Însa cel mai renumit festival dedicat berii este Oktoberfest, fiind unul dintre cele mai cunoscute festivaluri de gen din Europa, originar din regiunea bavareza a Germaniei și preluat astăzi în multe tari europene.

Istoria povestește ca aceasta sărbătoare își are originile într-o cursa de cai organizata de printul moștenitor al Germaniei, Ludovic 1 în 1810, la care viitoarea lui soție, Therese von Hildburghausen aduce unele îmbunătățiri și modificări. Deși la început acest festival nu era despre bere, pentru ca atunci nici măcar nu era permis consumul de alcool la eveniment, pe măsura ce au trecut anii și a intrat în organizarea primarilor festivalul a căpătat și o nota comerciala, ocazie cu care, marii producători de bere germani au început să-și promoveze produsele, astăzi Oktoberfest fiind practic sinonim cu sărbătoarea berii de calitate.

19665592_1600430966657738_6189017949120315140_n

In tara noastră, Oktoberfest se organizează an de an la Brașov, anul acesta într-o noua locație și anume zona fostului Stadion Municipal în perioada 7-17 septembrie.

Pe lângă bere, mici și multa voie buna, participanții la festival vor avea parte și de jocurile Ciucas cum sunt Roata lui Cornel și Heleșteu, la care se pot câștiga premii costume tradiționale bavareze și halbe de bere personalizate din ceramica.

Eu nu voi rata ocazia de a participa la festival, pentru ca în ultimii ani am descoperit plăcerea de a savura o halba de bere în zilele toride dar și pentru ca soțul și gașca noastră de prieteni sunt mari amatori de astfel de festivaluri.

Ne vedem la #Oktoberfest2017?

19601276_1598285496872285_4951967744645587210_n

Anunțuri