Astăzi din ce în ce mai multi bărbați adopta stilul sport și casual în detrimentul stilului vestimentar business. Blugii, tricourile și tenișii sunt la mare căutare, trebuie sa recunoastem.

Cu toate acestea, când ai o afacere de promovat sau lucrezi într-un birou, nu te poți prezenta îmbrăcat în blugi și teniși, ci trebuie sa te adaptezi unui cod vestimentar business, utilizând costume în functie de evenimentul la care participi: întâlniri de afaceri, conferințe de presa, cocktail-uri, petreceri, etc.

Culori, materiale, croiala, accesorii…dificil de ales, nu-i asa? Acest articol îmi doresc sa vina în sprijinul domnilor care își cauta costumul perfect și al doamnelor din spatele domnilor de succes.

Obligatoriu în garderoba

Primele doua costume care nu trebuie sa lipsească din șifonierul unui bărbat stilat sunt un costum bleumarin și un costum gri închis conform specialiștilor în domeniu.

Mai mult, intre cele doua, costumul gri are întâietate și ar trebui sa fie nelipsit. Este un costum versatil ce poate fi purtat pe timpul zilei cu o cămașă albastra și o pereche de pantofi maro care sa întregească aspectul elegant, business. Seara este suficient sa schimbați cu o cămașă alba și o pereche de pantofi negri, rămânând totuși la latitudinea purtătorului dacă dorește sau nu sa poarte cravata.

IMG_9935-750x750

Nu-i obligatoriu, dar e necesar

Ocaziile de a purta un costum negru nu se ivesc zilnic, cu toate acestea trebuie sa fii pregătit pentru situațiile când ești invitat pe nepusa masa la petreceri, nunti, botezuri sau mai puțin fericitele înmormântări. Pe măsură ce capeți curaj și vrei să-ți lărgești gama de costume din garderoba poți sa încerci costumele colorate care te transforma într-o adevărată apariție atunci când le porți.

FRANCO (1)-750x750

Cat de slim fit e potrivit pentru tine?

Ultimii ani au deschis poarta în moda pentru costumele slim. Asta însă nu înseamnă ca trebuie sa fie foarte strâmt, trebuie doar sa fie croit corespunzător. Costumele slim au o tăietură îngustă, fără prea mult material în exces ceea ce duce la o potrivire perfecta cu corpul purtătorului aducându-i acestuia un aspect modern. Multi considera ca un costum slim se potrivește doar acelor bărbați cu o constituție atletica deși dacă ai grija sa alegi mărimea adecvata, orice bărbat arata bine într-un astfel de costum. Sa fii sigur ca ți-ai luat masurile exacte este foarte important atunci când alegi orice tip de costum dar este absolut esențial atunci când alegi un costum slim fit pentru ca având o tăietură îngustă nu-ți rămâne material din care sa poți face modificări ulterioare. Nu te baza pe masuri luate anul trecut sau cu cine știe cat timp în urma pentru ca corpul se modifica de la luna la luna darămite de la an la an.

Materialul este cheia

In materie de costume pentru bărbați, lâna este cel mai popular material pentru realizarea acestora din diverse motive. In primul rand este un material moale, în care corpul se simte foarte bine și care îl lasă pe acesta sa respire lejer. Costumele din lână sunt ideale în orice anotimp având calitatea de a te face sa te simți răcoros îmbrăcat pe timp de canicula și încălzit când este frig.

Când vine vorba de material, bumbacul și bumbacul satinat sunt de asemeni alegeri foarte potrivite pentru orice sezon. Daca mergeți pe mana bumbacului în materie de costume trebuie sa țineți cont sa le călcați profesionist cu presa destul de des pentru a evita ca materialul sa se cuteze inestetic.

Umerii sunt esența

Când cumperi un costum bărbătesc trebuie sa iei în calcul faptul ca invariabil vei ajunge cu el la un croitor pentru mici ajustări și modificări. Secretul sta în dimensiunea umerilor. Chiar dacă ai mai pierdut în greutate și acum sacoul sta mai larg pe tine și ți se pare ca nu ți se potrivește ca mărime, crede-ma când iți spun ca vei achiziționa exact aceeasi mărime atât timp cat ți se potrivește la umeri, dimensiunea lor fiind singura care nu se modifica. Aceștia nu trebuie sa fie căzuți sau sa depășească umerii tai.

Costum ceremonie William (1)-750x750

Joaca-te cu nasturii

Începând cu anii ’90 stilul vestimentar a fost dominat de costumele închise în doi nasturi pentru ca amplifica eleganta aspectului final.

 Cu toate acestea cea mai potrivita și simpla metoda de a personaliza un costum sunt nasturii. Fie ca ești adept al celor lucioși gen perle sau pietre swarovski sau al celor din lemn cu tenta veche și antichizata, cu siguranță costumul tău poate obține o nota personala. Tot ca o tușă personalizata, milionarii poarta costume cu nasturi din fildeș, dar sa revenim la discuții pentru tot buzunarul.

Cu glezna la vedere?

Noua generație de bărbați din domeniul business vor să-și lase amprenta în stilul vestimentar, alegând sa poarte costumele într-o maniera avangardista, fără șosete, cu gleznele la vedere, mai ales în lunile călduroase de vara și cu precădere la costumele din in. Deși este o maniera moderna, lejera și care sparge clișeele de a purta un costum, totuși nu-ți vei dori sa ai gleznele la vedere la o reuniune de afaceri sau la o reuniune cu  persoane importante într-un cadru oficial. Acest tip de întâlniri se bazează pe convențional și tradițional asa ca șosetele ar trebui sa fie nelipsite în aceste situații. Chiar dacă e vara și e cald sa stiti ca și moșul suferă la frumusețe, nu numai baba. Pentru costumele obligatorii, bleumarin și gri, cea mai buna alegere în materie de pantofi sunt cei de culoare maro, asta asa pentru ca tot vorbim despre glezne.

Despre cămăși și cravate

In materie de cămăși, evita materialele șifonabile excesiv. Întotdeauna cauta acele cămăși care au și conținut de elasten, pentru ca se calcă mult mai ușor și dacă iți iubești consoarta nu-ți dorești s-o chinui mai mult decât e cazul cu aceasta activitate și asa suficient de ingrata (n-am întâlnit femeie căreia sa-i facă placere sa calce rufele pana acum).

Cămășile de culoare alba, sunt cele mai bine vândute cămăși din lume, tocmai pentru faptul ca pot fi purtate la orice tip de costum. Specialiștii recomanda achiziția unei cămăși și a unei cravate odată cu costumul pentru a avea o ținută completa de la început, mai ales ca vânzătorii și personalul magazinului va pot oferi sfaturi prețioase pentru potrivirea ideala a acestora cu costumul.

Cravata este alături de nasturi acel accesoriu care iți personalizează costumul și ținuta. In materie de cravate este bine de evitat culorile fosforescente și motivele copilărești.

Daca ești adeptul batistei purtate la rever, ai grija sa nu fie din același material cu cravata. Ar fi cam aceeasi situație cu poșeta și pantofii de dama care nu se asortează conform trendurilor actuale.

butoni visinii cu pietricele-750x750

Sa accesorizam puțin, zic!

De la bretele la ace la rever, de la butoni la manșetă la pana la ceasuri și brațări, gama disponibila pentru accesorizarea domnilor este vasta. Acestea oferă posibilitatea de a da o nota personala ținutei dar, recomandarea specialiștilor este aceea de a nu folosi mai mult de un accesoriu pentru o ținută, nu de alta dar nu-ți dorești sa cazi în extrema de a fi accesorizat excesiv, ceea ce nu e nici pe departe elegant.

Moda, moda…ce se poarta?

Ultimii ani au readus pe scena modei bărbătești culorile puternice în materie de costume. Daca o sa fiți atenți la persoanele publice, o sa observați ca pe lângă costumele clasice bleumarin și gri, mai nou se poarta costume în nuanțe de vișiniu, rosu, verde, etc.

De regula însă, trendurile nu durează mai mult de 2 ani. Momentan în trend sunt costumele slim, rămâne sa vedem însă ce ne rezerva sezoanele viitoare în privința costumelor bărbătești. Tocmai acesta este motivul pentru care se merita sa investiți în costume colorate doar dacă sunteți împătimiți ai costumelor și doriți sa va diversificați garderoba. Indiferent de trend, clasicul rămâne etern, nu se demodează, rămânând același de la o generație la alta.

logovirgi2

Ce marca e costumul tău?

Un costum de marca este costisitor, dar în același timp, un costum de marca face diferența, fiind rezistent, aspectuos și nu în ultimul rand potrivindu-i-se perfect purtătorului. In plus, acolo unde nu se potrivește, magazinul care se respecta are un atelier unde se pot face retușurile necesare pentru ca apoi sa se potrivească, gratuit.

Costa e drept, dar important este ca le poți plăti în rate cu ajutorul cardului de cumpărături.

Ai nevoie de costum pentru un eveniment ce s-a invit pe neașteptate? Nu-i problema, în 48 de ore de la comanda costumul este deja la tine acasă.

Poarta costumul, nu-l lăsa sa te poarte.

Anunțuri