Mi-aduc cu drag aminte de cântecelor lui Ducu de la Abracadabra sau ale lui Mihai Constantinescu care mi-au incantat copilăria, melodii care ma încântă și astăzi în postura de părinte, pentru ca ma duc cu gândul la vârsta inocenta de alta data. Sunt copilul anilor ’90, nu am avut jucării multe și atât de diversificate cum au copiii de azi dar în schimb știam sa ma joc, sa comunic și sa socializez cu universul.

Zilele trecute venind din parc cu micuții mei, cuprinsa de nostalgia propriei mele copilării, am trecut prin fata blocului în care am crescut. Eram dornica sa le arat copiilor mei cum ne jucam în spatele blocului pe păturele, cum din nimic încropeam mii de jocuri și jucării. Însa din păcate, am fost profund dezamăgită sa vad ca în locul spațiului îngrădit și întreținut de locatari, cu băncuțe și iarba proaspăt cosita, unde toți copiii familiilor din bloc se jucau sub privirile atente ale mamelor care aruncau cate un ochi pe geam în timp ce amestecau de zor în oalele de pe aragaz, astăzi se întind bălării cat mine de înalte, gardul de plasa este rupt și părăginit iar băncuțele au dispărut asemeni copiilor care au crescut.Mi-e greu sa cred ca astăzi în blocul acela nu mai cresc copii, doar ca, asemeni multor altor copii din aceasta generație, joaca din spatele blocului le este necunoscuta.

As fi vrut sa scap ieftin în fata copiilor mei, dar cum universul lor e plin de întrebări și aceasta escapada a generat o mulțime de discuții. Ca un părinte ce se respecta mi-am pus amintirile la lucru și am început sa le povestesc despre copilăria și jucăriile de alta data, despre copilăria generației cu cheia la gat. Am început sa le povestesc despre Negresa cu nasul ros în perioada în care îmi dădeau dinții, dragostea copilăriei mele. Despre cum ii încropeam hăinuțe din batiste și bucățile de material ramase de pe la perdele sau ce altceva mai cosea mama. Despre gumele turbo cu tatuajele și surprizele pe care le colecționam sau cum stropeam trecătorii din balcon cu pungi pline cu apa. Deși eram fata, cornetele nu erau străine de mine și mereu eram în frunte în campionat. Ne adunam în gașcă și jucam Macaoa, Război, Kems pana când se lăsa noaptea și nu mai vedeam bine cărțile; Flori, Fete sau Băieți, Tomanap – deeh trebuia sa ne mai ocupam puțin și de cultura noastră generala; Prinselea, Ascunselea, Omul Negru, Tara, tara vrem ostași, elastic, șotron ca sa ne ocupam și de condiția fizica, asta când nu eram cățărați prin copaci sau prin șanțurile celor de la CUP care schimbau țevile pe strada. Nu știu cum se făcea ca eram îmbrăcată tocmai în rochia cea buna cumpărată pentru vreo serbare, iar când mama ma chema la masa își punea mâinile în cap când ma vedea plina de praf, pământ și zoaie, plânsă și julita prin genunchi, târând Negresa după mine pentru ca ea nu putea lipsi de la asa acțiune.

 

Le-am povestit și despre piticul din plastic cu chipiu pe care îl tundeam și îl tatuam de zor cu pixul ba o data chiar la-m vopsit cu violet de gențiană și albastru de metil cu care se clătea mama după ce se decolora la par și și-l făcea permanent, despre iepurele din plus primit într-un an la Mos Crăciun care era mereu alături de Negresa, dar și despre păpușa din vitrina care era scoasa și pusa pe mașina miresei la nunti. Hmmm păpușa mea luase parte la mai toate nunțile din bloc, asa de trendy și în voga era. Despre păpuși Barbie am auzit abia când s-a instalat televiziunea prin cablu, atunci ne uitam avizi la posturile italiene pentru ca acolo erau cele mai faine desene animate și savuram deopotriva, reclamele la jucării cum nu văzusem pana atunci și cum aveam sa vedem doar odată cu exodul părinților în tari precum Italia.

Astăzi în schimb varietatea jucăriilor este mare iar ție ca părinte iți revine marea responsabilitate de a le tria și de a permite copilului tău se se joace doar cu jucării care nu-i afectează sănătatea, jucării educative care ii trezesc mereu curiozitatea și ii pun în valoare viata de copil. E bine știut faptul ca un copil e nestatornic și ca se plictisește repede. De multe ori noi suntem tentați sa luam jucării pentru ca noi nu le-am avut și pentru ca noi suntem cei încântați, nu copiii. De cate ori nu ăți cumpărat o jucărie la care copilul nici măcar nu s-a uitat?

Personal cred ca decât sa cheltuim o mulțime de bani, pe o tona de jucării care vor fi în final un morman de obiecte prăfuite, mai bine cheltuim pe jucării care se pot reinventa. Pe acel gen de jucărie care pare la fiecare utilizare alta și care încurajează dezvoltarea imaginației, a creativității dar și abilitățile practice. Trebuie sa fie și adecvata vârstei ca sa nu mai spunem sexului copilului. Daca mai sunt și frați, e bine sa fie și o jucărie cu care sa se poată juca în grup. Mare dilema nu-i asa?

_vyr_12bee8aa5e7-150_kinetic_5year_girl

Am descoperit de curând o jucărie care îmi îndeplinește toate cerințele și de care piticii mei sunt foarte încântați, nisipul kinetic. In primul rand este 100 % sigur și non-toxic ceea ce-mi permite sa stau liniștita știind ca se joaca fără a exista riscul sa se îmbolnăvească. In al doilea rand este un produs perfect pentru copiii cu alergii pentru ca nu conține cazeină și gluten, nu e cazul picilor mei dar ma scoate din belea și atunci când vreau sa fac un cadou copiilor prietenilor mei pentru ca nu risc sa le produc probleme de sănătate cu darul meu. In al treilea rand este ușor de dezinfectat, un punct în plus când te gândești cați microbi și acarieni se strâng în jucăriile copilului tău. Al patrulea punct este pentru mămici, se strânge ușor și nu face mizerie, yupiiii, gata cu aspiratorul, mopul și cârpa de praf după ce termina piciul cu joaca.

_vyrp13_1stars

Al cincilea punct tine de buzunar, este refolosibil și nu se usucă ceea ce înseamna ca este o investiție de durata și ca nu trebuie sa-i cumpărați ca la plastilina un tub nou în fiecare săptămână. Al șaselea punct, dar nu cel din urma este distracția garantata indiferent de vârstă, pentru ca este o jucărie care va permite sa petreceți timpul cu micuții voștri modelând alături de ei cate în luna și în stele.

_vyrp11_1literacy-kinetic-sand

Copiii mei adora marea și nisipul iar aceasta jucărie îmi permite sa le aduc marea în casa fie ca e vara fie ca e iarna. In plus e ușor de depozitat și transportat și îmi permite sa o iau cu noi în călătorii, oferindu-le picilor activitate și mie un moment de respiro și de relaxare .

Va mai spun un secret, mai nou găsiți pachete cu nisip kinetic și în magazinele DM din tara, asa ca, și cei mai puțin familiarizați cu internetul și comenzile online se pot bucura de acest nisip magic format din 98% nisip și 2% agent de legare care face ca particulele de nisip să se lipească unele de altele și nu de lucrurile tale.

Anunțuri